Ce nu înţelegem din criză
14/05/2010
Refuzăm să acceptăm că această criză ne demonstrează cât se poate de clar costul enorm al micro-corupţiei. Înjurăm politicienii pentru că sunt corupţi, dar trebuie să recunoaştem că acum plătim şi pentru mizeria morală a cetăţenilor de rând.
Când un om obişnuit dă mită sau trage sfori pentru a-şi rezolva o “mică” problemă consecinţele pe plan social par infime în comparaţie cu un oficial înalt care încasează milioane de euro pentru a truca o licitaţie la nivel naţional. Dar ce se întâmplă când sute de mii de oameni obişnuiţi apelează la astfel de mijloace pentru a-şi atinge scopurile în aparenţă mărunte? Se întâmplă exact ce ni se întâmplă nouă în momentul de faţă: mai devreme sau mai târziu vine nota de plată.
Când sute de mii de oamenii dau mită la medici ca să-şi rezolve pensii pe motiv de boală rezultatul va fi păgubirea anuală a bugetului de stat cu sute de milioane de euro. Ce să mai vorbim de sutele de mii de români pensionaţi anticipat, care iau pensie la o vârstă la care alţii muncesc mult şi bine?
Apropo, sindicatele care urlă acum ca din gură de şarpe ar trebui să-şi amintească rolul nefast pe care l-au avut după revoluţie, când au făcut presiuni pentru modificarea legislaţiei muncii, iar ca urmare a acelor modificări numărul celor încadraţi în grupele I şi II de muncă a crescut de zece ori într-un timp foarte scurt, fapt ce a permis pensionarea anticipată a sute de mii de români.